M-am hotărât să devin prost de Martin Page. PDF📚


M-am hotărât să devin prost de Martin Page. PDF
Vizualizări:005-07-2022Post by User
Tradus in peste treizeci de tari, romanul M-am hotarat sa devin prost s-a vandut pana in prezent in peste o jumatate de milion de exemplare si a fost incununat cu prestigiosul Euregio-Schuler-Literaturpreis.
 
A devenit lumea noastra atat de anapoda, incat justa concluzie a oricarui om cu cap sa fie „prea multa minte strica“? Sunt oare rutina, automatismele, cliseele, conformismul solutia unei vieti fara griji? In acest caz, originalitatea si creativitatea ajung o piedica insurmontabila, iar inteligenta nu poate decat sa-si impuna sa capituleze pentru ca posesorul ei sa-si gaseasca fericirea. Acesta va fi si pariul lui Antoine, un Candide modern a carui odisee comica a facut din M-am hotarat sa devin prost un roman-cult.
 
„In cazul romanului M-am hotarat sa devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. In Ecclesiastul exista o fraza foarte frumoasa, care suna asa: «…cel ce isi inmulteste stiinta isi sporeste suferinta», cu alte cuvinte, cu cat studiezi mai mult, cu atat devii mai inteligent, si deci mai nefericit. Poate ca ma simteam foarte aproape de acest gand.“ (Martin PAGE)



Fragment :


" Lui Antoine i se păruse dintotdeauna că are vârsta clinilor. Când avea
şapte ani, se simţea obosit ca un om de patruzeci şi nouă; la unsprezece,
avea deziluziile unui bătrân de şaptezeci şi şapte. Acum, la douăzeci şi cinci
de ani, sperând într-o viaţă ceva mai blândă, Antoine a luat hotărârea să
aştearnă peste creierul lui giulgiul prostiei.

Constatase de prea multe ori că
inteligenţa este cuvântul care desemnează prostii bine ticluite şi frumos
pronunţate, că este atât de pervertită, încât de multe ori eşti mai avantajat
fiind prost, decât intelectual consacrat. Inteligenţa te face nefericit,
singuratic, sărac, pe când deghizarea inteligenţei îţi conferă o imortalitate de
hârtie de ziar şi admiraţia celor care cred în ce citesc.
Ceainicul începu să scoată un ţiuit anemic. Antoine turnă apa care
bolborosea într-o ceaşcă albastră împodobită cu o lună înconjurată de doi

trandafiri roşii. Frunzele de ceai se deschiseră învolburându-se, răspândindu-
şi culoarea şi mirosul, în timp ce aburii se înălţau şi se amestecau cu masa de

aer. Antoine se aşeză la birou, în faţa singurei ferestre a garsonierei lui
răvăşite.
Îşi petrecuse noaptea scriind. Într-un caiet mare de şcolar, după
numeroase tatonări, după pagini de ciorne, reuşise în fine să dea o formă
manifestului său. Înainte de asta, se istovise săptămâni în şir căutând o
portiţă de scăpare, nişte subterfugii convingătoare.

Dar sfârşise prin a
recunoaşte groaznicul adevăr: cauza nefericirii lui era propria-i minte. În
această noapte de iulie, Antoine consemnase aşadar argumentele care
urmau să explice renunţarea lui la gândire. Caietul avea să rămână ca
mărturie a proiectului său, în caz că nu va ieşi teafăr din această experienţă
periculoasă. Dar fără îndoială că reprezenta în primul rând un mijloc de a se
convinge pe sine însuşi de valabilitatea acţiunii lui, căci aceste pagini
justificative aveau seriozitatea unei demonstraţii raţionale.


Un măcăleandru bătu cu ciocul în geam. Antoine îşi ridică privirea de pe
caiet şi, parcă spre a răspunde, bătu în el cu stiloul. Luă o înghiţitură de ceai,
se întinse şi, trecându-şi o mână prin părul cam gras, se gândi c-ar trebui să
fure şampon de la Champion, magazinul din colţ. Antoine nu se considera un
hoţ, nu era suficient de neserios pentru aşa ceva şi de aceea subtiliza doar
ce-i trebuia: şampon cât o alună presată discret într-o cutiuţă de bomboane.

La fel proceda pentru pastă de dinţi, săpun, cremă de ras, boabe de struguri,
cireşe; astfel, luându-şi dijma, ciupea zilnic de prin marile magazine şi
supermarketuri. Neavând destui bani nici ca să-şi cumpere toate cărţile pe
care le dorea, şi constatând acuitatea supraveghetorilor şi a porţilor de
securitate de la F. N. A. C., fura cărţile pagină cu pagină şi le reconstituia la
adăpost, în apartamentul său, ca un editor clandestin.

Fiecare pagină, fiind
câştigată print-un delict, căpăta o valoare simbolică mult mai mare decât
dacă ar fi fost lipită şi pierdută printre suratele ei; desprinsă dintr-o carte,
şterpelită, pe urmă legată la loc cu răbdare, ea devenea sacră. Biblioteca lui
Antoine număra astfel vreo douăzeci de cărţi reconstituite în preţioasa lui
ediţie particulară.

Pe când se lumina de ziuă, epuizat de noaptea albă, se pregătea să dea
o încheiere proclamaţiei lui. După o clipă de şovăială cu capătul stiloului între
dinţi, începu să scrie, cu capul aplecat aproape de caiet, trecându-şi limba
peste buze: „Nimic nu mă enervează mai mult decât poveştile în care eroul,
la final, va ajunge în situaţia lui de la început, după ce a câştigat ceva. Şi-a
asumat riscuri, a trăit aventuri, dar, la sfârşit, va cădea tot în picioare. Nu pot
să particip la această minciună: să mă prefac că nu cunosc deja cum se
încheie totul. Ştiu că această călătorie în prostie se va transforma într-un imn
al inteligenţei.

Va fi mica mea Odisee personală, iar după multe încercări şi
aventuri primejdioase voi sfârşi prin a ajunge înapoi în Ithaca. Simt deja
mirosul acela de ouzo şi de foi de vită umplute. Ar fi o ipocrizie să n-o spun,
să nu spun că, încă de la începutul poveştii, se ştie că eroul va scăpa, ba
chiar va ieşi înnobilat de atâtea încercări. Un deznodământ construit în mod
artificial pentru a părea firesc va proclama o lecţie de genul:

«E bine să
gândeşti, dar trebuie să profiţi de viaţă.» Orice am spune, orice am face,
există întotdeauna o morală care paste pe imaşul personalităţii noastre. Este
miercuri 19 iulie, soarele se hotărăşte în sfârşit să iasă din ascunzătoare. Aş
vrea să pot spune, la încheierea acestei aventuri, precum personajul Joker din
Full Metal Jacket: «Sunt într-o lume de rahat, dar sunt viu şi nu mi-e teamă.»„
Antoine puse jos stiloul şi închise caietul.

Bău o gură de ceai; dar
lichidul se răcise, îşi dezmorţi oasele şi încălzi nişte apă pe micul reşou de
camping pus direct pe podea. Măcăleandrul ciocăni cu pliscul în geam.
Antoine deschise fereastra şi puse un pumn de seminţe de floarea-soarelui pe
pervaz.

Pe jumătate, familia lui Antoine se trăgea din Birmania. Bunicii lui din
partea tatălui veniseră în Franţa prin anii treizeci, pe urmele lui Shan, ilustra
lor strămoaşă, care, cu opt secole în urmă, descoperise Europa. Shan era o
aventurieră botanistă; o pasionau artele, leacurile, încerca să schiţeze o
cartografie a regiunii. După fiecare expediţie se întorcea la Păgân, oraşul ei
natal, îşi regăsea familia şi le împărtăşea alor ei şi învăţaţilor descoperirile
făcute.

Anawratha, primul mare suveran birman, a auzit de pasiunea ei
pentru cercetare şi aventură şi i-a oferit mijloacele materiale şi financiare
pentru a descoperi vasta lume necunoscută. Luni în şir, Shan şi echipajele ei
au călătorit pe uscat, pe mare, şi s-au rătăcit destul cât să găsească drumul
spre Lumea Nouă, Europa. "
  • Ghid de descărcare!
  • M-am hotărât să devin prost de Martin Page. PDF

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив