Msbook.Pro

Prolog Stau ghemuită pe podea. Am picioarele strânse, brațele în jurul genunchilor. Inspir. Expir. Încă mai simt în urechi bătăile inimii, durerea de stomac s-a transformat în greață și am încetat să mai tremur. Acum mă numesc Stella Widstrand, nu Johansson. Am 39 de ani, nu mai am 19. Și nu mai am atacuri de panică. O lumină cenușie de toamnă inundă încăperea. Aud răpăitul ploii, încă mai plouă cu găleata. Cabinetul meu arată ca de obicei. Ferestrele înalte, pereții verzi ca mușchiul de pădure. Tabloul mare cu peisaj și pardoseala de lemn acoperită de covorul țesut manual. Biroul vechi și uzat, fotoliile așezate lângă peretele cu ușa. Îmi aduc aminte cum mi-am decorat singură cabinetul, cât de atentă am fost cu fiecare detaliu. Nu-mi mai amintesc de ce mi s-a părut atât de important. Mereu mi-am închipuit că eu aveam să fiu cea care o găsește pe ea. Nu că ea avea să mă găsească pe...