Roata Timpului • 6 • Seniorul haosului carti online pdf📚


Roata Timpului • 6 • Seniorul haosului carti online pdf
Vizualizări:007-02-2022Post by User
   Descarcă top cele mai bune cărți online gratis Roata Timpului • vol. 6 • Seniorul haosului carti online pdf
   Rătăciţii încep să se „rătăcească”. Aginor şi Balthamel morţi de mâna lui Rand al’Thor în Mana Pustiitoare, la Ochiul Lumii, apoi sabia cu bâtlanul îi face de petrecanie şi lui Ishamael, la Falme. În Stânca din Tear, Moiraine Sedai îl înfruntă pe Be’lal, după care Rand pleacă în urmărirea lui şi-l ucide. Câţi au fost eliminaţi până acum? Patru din treisprezece. La docurile din Cairhien Moiraine se luptă cu Lanfear şi amândouă cad prin poarta ter’angrealului care duce la Eelfinni iar acesta explodează din cauza Puterii pe care cele două o folosesc, apoi Rand trece prin poarta din Pânză deschisă în Caemlyn şi acolo îl ucide, folosind Focul Răului, pe Rhavin, iar Asmodean dispare în neant. 7 din 13. Jumătate din rătăciţi sunt ucişi sau daţi dispăruţi. Acestora li se adaugă şi Moghedien (8), despre care nu se mai ştie nimic. Destul ca rătăciţii să strângă rândurile iar Cel Întunecat să ia măsuri în disperare de cauză.
 
   De cealaltă parte, aes sedai (cele din Turn, ca şi fugarele din Salidar) sunt hotărâte să pună mâna pe Rand, Dragonul Renăscut, şi să-l „îndrume” fiecare în felul pe care-l consideră mai potrivit. Ajunse în Salidar, Elayne şi Nynaeve îşi reiau studiile de acceptate, în timp ce Egwene şi le va termina pe ale sale ca vestitoare-n vise alături de înţeleptele aiel. Rand nu stă degeaba şi plănuieşte, împreună cu Seniorul Davram Bashere şi cu Mat Cauthon, invazia Ilianului şi uciderea Seniorului Brend care nu este altul decât rătăcitul Sammael.
 
    Peste toate acestea Pânza are şi ea priorităţile sale şi, cum Roata ţese aşa cum vrea Roata, evenimentele se vor desfăşura.... se vor desfăşura. După cum am fost obişnuiţi, şi acest volum se va încheia cu o bătălie epopeică dată într-un loc numit Fântânile Dumai.
Прочитать
  • Ghid de descărcare!
  • Roata Timpului • 6 • Seniorul haosului carti online pdf

    Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾



    Recenzii și comentarii!
    Comentează
    Introduceți codul de pe imagine:*
    Кликните на изображение чтобы обновить код, если он неразборчив