Ma numesc rosu de Orhan Pamuk. carte PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:636
- Limba:Română
Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura Romanul Ma numesc Rosu a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. Ma numesc Rosu, despre care Orhan Pamuk spune ca este „cel mai plin de culoare, mai optimist” roman al lui, acopera noua zile potopite de ninsoare in Istanbulul anului 1591. Miniaturistul Delicat Efendi e tocmit sa ilustreze o carte spre gloria maritului sultan.
Nu peste multa vreme insa, isi sfirseste zilele pe fundul unui put, iar imprejurarile mortii lui sint, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai greu de lamurit, creind toate premisele unui policier medieval. Dupa disparitia lui Delicat Efendi, cu cit firul romanului se desfasoara, apar tot mai multe personaje, fiecare cu povestea lui, cu drama neimpacata sau cu fericirea lui inca nemarturisita, cu furia picurind din virful penitei sau cu incintarea ramasa muta in fata minunatei arte a miniaturii.
Fragment :
" Acum sunt un om mort - un cadavru pe fundul unui puţ.
A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare,
inima mi s-a oprit demult, însă nimeni, în afară de ticălosul
meu ucigaş, nu are habar de câte mi s-au întâmplat. Iar el,
nenorocitul acela, spre a fi sigur că m-a ucis, mi-a ascultat
răsuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior în
coaste, m-a cărat la puţ, m-a săltat şi mi-a dat drumul în el
de-a berbeleacul.
În vreme ce mă prăvăleam în puţ, capul
meu, pe care-l spărsese mai întâi cu o piatră, s-a făcut
fărâme, iar chipul, fruntea, obrajii mi s-au făcut zob, s-au
făcut una cu pământul. Mi s-au frânt oasele, iar gura mi s-a
umplut de sânge.
De patru zile nu m-am mai întors acasă; mă caută
nevasta, copiii. Fata mea s-a prăpădit de atâta plâns, tot stă
şi se uită la poarta grădinii; toţi stau cu ochii ţintă la drum,
la poartă.
Oare stau, într-adevăr, cu ochii ţintă la poartă? Nici asta
nu ştiu. Poate că s-au obişnuit deja, ce e rău în asta? Câtă
vreme se află aici, omul are simţământul că viaţa continuă să
se scurgă la fel ca mai înainte.
Înainte de a mă naşte eu, în spatele meu exista un timp
fără zăgazuri. Şi după moartea mea va fi un timp nemărginit.
Pe când trăiam, nu mă gândeam deloc la aceste lucruri; îmi
continuam viaţa fericit, între două timpuri întunecate.
Eram fericit, se pare că eram fericit; acum pricep asta. Eu
eram cel care făurea cele mai izbutite auriri din atelierul
Padişahului Nostru şi nici un miniaturist nu mă întrecea în
măiestrie. Din lucrările pe care le împlineam în afara
atelierului câştigam nouă sute de aspri1 . Desigur că toate
aceste lucruri îmi fac moartea şi mai greu de îndurat.
Eu înfăptuiam doar decoraţiunile şi aurirea; împodobeam
marginile paginilor, pictam interiorul ramei, desenam frunze
multicolore, ramuri, trandafiri, flori, păsări, vălătuci de nori,
în genul celor chinezeşti, frunze care se întrepătrundeau,
păduri pline de culoare şi gazele care se piteau în ele,
padişahi, copaci, seraiuri, cai, vânători...
Pe vremuri,
desenam uneori şi motive decorative pe fundul câte unei
farfurii; alteori, o făceam pe spatele vreunei oglinzi, în
scobitura unei linguri, în vreo vilă de pe Bosfor, pe tavanul
vreunui conac ori pe vreun cufăr... Iar în anii din urmă am
lucrat doar pe pagini de carte, deoarece Padişahul Nostru
oferea foarte mulţi bani pentru cărţile pictate. Nu voi spune
că, atunci când m-am confruntat cu moartea, am înţeles că
banii n-au nici o importanţă în viaţă.
Omul cunoaşte
însemnătatea banilor, chiar şi când nu se mai află în viaţă.
Ştiu că acum, constatând că îmi auziţi vocea în starea în
care mă găsesc, confruntaţi cu acest miracol, gândiţi în felul
următor: mai lasă-ne cu cât ai câştigat în timpul vieţii.
Povesteşte-ne mai degrabă ce ai văzut acolo. Ce este după
moarte, unde se află sufletul, cum sunt Raiul şi Iadul, ce vezi
pe acolo? Cum este moartea, oare suferi? Aveţi dreptate. Ştiu
că omul se întreabă mereu, în răstimpul vieţii, ce se întâmplă
dincolo. Mi s-a istorisit povestea unui om care rătăcea printre
cadavre, pe câmpuri de luptă însângerate, mânat doar de o
asemenea curiozitate...
Acest om, care căuta, printre
luptătorii răniţi aflaţi în agonie, o persoană care să fi murit şi
să fi înviat, spre a-i dezvălui tainele lumii de dincolo, a fost
confundat de ostaşii lui Timur cu un inamic şi retezat pe din
două cu o lovitură de sabie, aşa încât a crezut că, pe lumea
cealaltă, omul este despărţit în două. "
Nu peste multa vreme insa, isi sfirseste zilele pe fundul unui put, iar imprejurarile mortii lui sint, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai greu de lamurit, creind toate premisele unui policier medieval. Dupa disparitia lui Delicat Efendi, cu cit firul romanului se desfasoara, apar tot mai multe personaje, fiecare cu povestea lui, cu drama neimpacata sau cu fericirea lui inca nemarturisita, cu furia picurind din virful penitei sau cu incintarea ramasa muta in fata minunatei arte a miniaturii.
Fragment :
" Acum sunt un om mort - un cadavru pe fundul unui puţ.
A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare,
inima mi s-a oprit demult, însă nimeni, în afară de ticălosul
meu ucigaş, nu are habar de câte mi s-au întâmplat. Iar el,
nenorocitul acela, spre a fi sigur că m-a ucis, mi-a ascultat
răsuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior în
coaste, m-a cărat la puţ, m-a săltat şi mi-a dat drumul în el
de-a berbeleacul.
În vreme ce mă prăvăleam în puţ, capul
meu, pe care-l spărsese mai întâi cu o piatră, s-a făcut
fărâme, iar chipul, fruntea, obrajii mi s-au făcut zob, s-au
făcut una cu pământul. Mi s-au frânt oasele, iar gura mi s-a
umplut de sânge.
De patru zile nu m-am mai întors acasă; mă caută
nevasta, copiii. Fata mea s-a prăpădit de atâta plâns, tot stă
şi se uită la poarta grădinii; toţi stau cu ochii ţintă la drum,
la poartă.
Oare stau, într-adevăr, cu ochii ţintă la poartă? Nici asta
nu ştiu. Poate că s-au obişnuit deja, ce e rău în asta? Câtă
vreme se află aici, omul are simţământul că viaţa continuă să
se scurgă la fel ca mai înainte.
Înainte de a mă naşte eu, în spatele meu exista un timp
fără zăgazuri. Şi după moartea mea va fi un timp nemărginit.
Pe când trăiam, nu mă gândeam deloc la aceste lucruri; îmi
continuam viaţa fericit, între două timpuri întunecate.
Eram fericit, se pare că eram fericit; acum pricep asta. Eu
eram cel care făurea cele mai izbutite auriri din atelierul
Padişahului Nostru şi nici un miniaturist nu mă întrecea în
măiestrie. Din lucrările pe care le împlineam în afara
atelierului câştigam nouă sute de aspri1 . Desigur că toate
aceste lucruri îmi fac moartea şi mai greu de îndurat.
Eu înfăptuiam doar decoraţiunile şi aurirea; împodobeam
marginile paginilor, pictam interiorul ramei, desenam frunze
multicolore, ramuri, trandafiri, flori, păsări, vălătuci de nori,
în genul celor chinezeşti, frunze care se întrepătrundeau,
păduri pline de culoare şi gazele care se piteau în ele,
padişahi, copaci, seraiuri, cai, vânători...
Pe vremuri,
desenam uneori şi motive decorative pe fundul câte unei
farfurii; alteori, o făceam pe spatele vreunei oglinzi, în
scobitura unei linguri, în vreo vilă de pe Bosfor, pe tavanul
vreunui conac ori pe vreun cufăr... Iar în anii din urmă am
lucrat doar pe pagini de carte, deoarece Padişahul Nostru
oferea foarte mulţi bani pentru cărţile pictate. Nu voi spune
că, atunci când m-am confruntat cu moartea, am înţeles că
banii n-au nici o importanţă în viaţă.
Omul cunoaşte
însemnătatea banilor, chiar şi când nu se mai află în viaţă.
Ştiu că acum, constatând că îmi auziţi vocea în starea în
care mă găsesc, confruntaţi cu acest miracol, gândiţi în felul
următor: mai lasă-ne cu cât ai câştigat în timpul vieţii.
Povesteşte-ne mai degrabă ce ai văzut acolo. Ce este după
moarte, unde se află sufletul, cum sunt Raiul şi Iadul, ce vezi
pe acolo? Cum este moartea, oare suferi? Aveţi dreptate. Ştiu
că omul se întreabă mereu, în răstimpul vieţii, ce se întâmplă
dincolo. Mi s-a istorisit povestea unui om care rătăcea printre
cadavre, pe câmpuri de luptă însângerate, mânat doar de o
asemenea curiozitate...
Acest om, care căuta, printre
luptătorii răniţi aflaţi în agonie, o persoană care să fi murit şi
să fi înviat, spre a-i dezvălui tainele lumii de dincolo, a fost
confundat de ostaşii lui Timur cu un inamic şi retezat pe din
două cu o lovitură de sabie, aşa încât a crezut că, pe lumea
cealaltă, omul este despărţit în două. "
Ma numesc rosu de Orhan Pamuk. carte PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Ma numesc rosu de Orhan Pamuk. carte PDF