Viermele de matase – Robert Galbraith. PDF📚
- Autor:
- Categoria:
- Nr. de pagini:462
- Limba:Română
Cand scriitorul Owen Quine dispare, sotia lui apeleaza la detectivul particular Cormoran Strike. La inceput, femeia crede ca sotul ei a plecat pentru ca a vrut pur si simplu sa fie singur cateva zile - asa cum a mai facut inainte - si ii cere lui Strike sa-l gaseasca si sa-l aduca acasa.
Dar, pe masura ce ancheta lui Strike inainteaza, devine limpede ca disparitia lui Quine implica mai multe decat si-ar fi imaginat sotia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris in care face cate un portret necrutator aproape fiecarei persoane pe care o cunoaste. Daca romanul ar fi publicat, ar distruge vieti - asadar, sunt multi care ar vrea sa-l reduca la tacere pe Quine.
Iar cand scriitorul este gasit ucis cu brutalitate in imprejurari stranii, pentru Strike devine o cursa contracronometru sa inteleaga ce l-a impins pe ucigasul nemilos sa comita acea crima atroce...
Oferind o poveste ce se citeste pe nerasuflate, cu rasturnari de situatie la tot pasul, Viermele de matase este al doilea roman din mult apreciata serie care ii are drept protagonisti pe detectivul Cormoran Strike si pe tanara si curajoasa lui asistenta, Robin Ellacott.
Fragment :
" — Strike, spuse vocea răguşită de la celălalt capăt al firului,
sper că a murit vreo vedetă.
Bărbatul masiv şi neras care traversa întunecimea de dinaintea
zorilor, cu telefonul prins de ureche, a rânjit.
— Ceva de genul ăsta.
— E şase dimineaţa, fir-ar a dracu’!
— E şase jumate, dar dacă-ţi trebuie ce am eu, atunci vino s-o
iei, spuse Cormoran Strike. Nu sunt departe de casa ta. E un...
— De unde ştii unde stau? întrebă vocea.
— Tu mi-ai zis, spuse Strike, înăbuşindu-şi un căscat. Îţi vinzi
apartamentul.
— A, spuse celălalt, înduplecat. Ai memorie bună.
— E o cafenea deschisă non-st...
— Dă-o dracu’. Vino mai târziu pe la birou.
— Culpepper, mai am un client în dimineaţa asta, plăteşte mai
bine ca tine, iar eu am stat treaz toată noaptea. Trebuie să iei asta
acum, dacă vrei s-o foloseşti.
Un geamăt. Strike auzea foşnetul hârtiilor.
— Sper că e bună rău.
— Smithfield Cafe, pe Long Lane, spuse Strike şi închise.
Uşorul dezechilibru din mersul lui Strike deveni mai pronunţat
în timp ce acesta cobora panta înspre Piaţa Smithfield, monolitică
în întunecimea iernii, un templu victorian enorm, dreptunghiular,
în care, începând cu ora 4 a fiecărei zile de lucru, carnea era
descărcată, tăiată, împachetată şi vândută măcelarilor şi
restaurantelor din întreaga Londră. Strike auzea prin
semiîntuneric vocile care strigau instrucţiuni şi scrâşnetele
camioanelor care dădeau cu spatele ca să descarce carcasele.
Când intră pe Long Lane, deveni doar unul dintre trecătorii
încotoşmănaţi care se îndreptau hotărâţi spre treburile lor de luni
dimineaţa.
Sub un grifon de piatră care stătea de pază în colţul clădirii
pieţei, nişte curieri cu geci fosforescente înghesuiţi unul în altul
strângeau în mâinile înmănuşate căni de ceai. Vizavi era
Smithfield Cafe, licărind în întunericul din jur ca un şemineu,
deschisă non-stop, un depozit de căldură şi mâncare grasă de
dimensiunea unui dulap.
Cafeneaua nu avea toaletă, ci o înţelegere cu agenţii de pariuri
din apropiere. Agenţia Ladbrokes deschidea abia peste trei ore, aşa
că Strike făcu un ocol printr-o străduţă laterală, unde, într-un
intrând întunecos, îşi uşură vezica umflată de cafeaua slabă băută
în decursul unei nopţi de muncă. Epuizat şi înfometat, pătrunse în
sfârşit, cu plăcerea pe care doar un bărbat care s-a silit să-şi
depăşească limitele fizice o poate resimţi, în aerul plin de mirosul
de ouă şi şuncă prăjită.
Doi bărbaţi cu geci de lână şi impermeabile tocmai eliberaseră o
masă. Strike îşi strecură corpul masiv în micul spaţiu şi se
prăbuşi, cu un mormăit de satisfacţie, pe scaunul tare de lemn şi
oţel. Aproape înainte să ceară, proprietarul italian aşeză în faţa lui
o cană albă şi înaltă cu ceai, însoţită de triunghiuri de pâine unsă
cu unt. În mai puţin de cinci minute, în faţa lui se găsea un mic
dejun englezesc complet, pe o farfurie mare şi ovală.
Strike nu se distingea prin nimic de bărbaţii solizi care-şi croiau
drum pentru a intra sau ieşi din cafenea. Era înalt şi negricios, cu
păr des, scurt şi cârlionţat, retras puţin faţă de fruntea înaltă şi
bombată de deasupra unui nas lat de boxer şi a sprâncenelor
groase şi ursuze. Maxilarul lui era înnegrit de barba nerasă, iar
umbre vineţii îi măreau ochii întunecaţi.
Mânca privind visător la
clădirea pieţei de vizavi. Cea mai apropiată intrare cu arcadă,
numărul doi, prindea contur pe măsură ce întunericul dispărea: o
faţă gravă de piatră, străveche şi bărboasă îl privea fix de deasupra
porţii. Existase oare vreodată un zeu al carcaselor?
Tocmai începuse să mănânce cârnaţii când sosi Dominic
Culpepper. Jurnalistul era aproape la fel de înalt ca Strike, dar
slab, cu un ten ca de băiat de cor. O asimetrie ciudată, ca şi cum
cineva ar fi dat feţei sale o turnură invers acelor de ceasornic, îl
împiedica să fie drăguţ ca o fetiţă.
— Sper să merite, spuse Culpepper. "
Dar, pe masura ce ancheta lui Strike inainteaza, devine limpede ca disparitia lui Quine implica mai multe decat si-ar fi imaginat sotia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris in care face cate un portret necrutator aproape fiecarei persoane pe care o cunoaste. Daca romanul ar fi publicat, ar distruge vieti - asadar, sunt multi care ar vrea sa-l reduca la tacere pe Quine.
Iar cand scriitorul este gasit ucis cu brutalitate in imprejurari stranii, pentru Strike devine o cursa contracronometru sa inteleaga ce l-a impins pe ucigasul nemilos sa comita acea crima atroce...
Oferind o poveste ce se citeste pe nerasuflate, cu rasturnari de situatie la tot pasul, Viermele de matase este al doilea roman din mult apreciata serie care ii are drept protagonisti pe detectivul Cormoran Strike si pe tanara si curajoasa lui asistenta, Robin Ellacott.
O poveste despre ranchiună şi crimă într-o lume literară toxică. Pur şi simplu, nu te poţi opri din citit.
– SUNDAY TIMES
Un roman pe care-l devorezi!
– TELEGRAPH
Fragment :
" — Strike, spuse vocea răguşită de la celălalt capăt al firului,
sper că a murit vreo vedetă.
Bărbatul masiv şi neras care traversa întunecimea de dinaintea
zorilor, cu telefonul prins de ureche, a rânjit.
— Ceva de genul ăsta.
— E şase dimineaţa, fir-ar a dracu’!
— E şase jumate, dar dacă-ţi trebuie ce am eu, atunci vino s-o
iei, spuse Cormoran Strike. Nu sunt departe de casa ta. E un...
— De unde ştii unde stau? întrebă vocea.
— Tu mi-ai zis, spuse Strike, înăbuşindu-şi un căscat. Îţi vinzi
apartamentul.
— A, spuse celălalt, înduplecat. Ai memorie bună.
— E o cafenea deschisă non-st...
— Dă-o dracu’. Vino mai târziu pe la birou.
— Culpepper, mai am un client în dimineaţa asta, plăteşte mai
bine ca tine, iar eu am stat treaz toată noaptea. Trebuie să iei asta
acum, dacă vrei s-o foloseşti.
Un geamăt. Strike auzea foşnetul hârtiilor.
— Sper că e bună rău.
— Smithfield Cafe, pe Long Lane, spuse Strike şi închise.
Uşorul dezechilibru din mersul lui Strike deveni mai pronunţat
în timp ce acesta cobora panta înspre Piaţa Smithfield, monolitică
în întunecimea iernii, un templu victorian enorm, dreptunghiular,
în care, începând cu ora 4 a fiecărei zile de lucru, carnea era
descărcată, tăiată, împachetată şi vândută măcelarilor şi
restaurantelor din întreaga Londră. Strike auzea prin
semiîntuneric vocile care strigau instrucţiuni şi scrâşnetele
camioanelor care dădeau cu spatele ca să descarce carcasele.
Când intră pe Long Lane, deveni doar unul dintre trecătorii
încotoşmănaţi care se îndreptau hotărâţi spre treburile lor de luni
dimineaţa.
Sub un grifon de piatră care stătea de pază în colţul clădirii
pieţei, nişte curieri cu geci fosforescente înghesuiţi unul în altul
strângeau în mâinile înmănuşate căni de ceai. Vizavi era
Smithfield Cafe, licărind în întunericul din jur ca un şemineu,
deschisă non-stop, un depozit de căldură şi mâncare grasă de
dimensiunea unui dulap.
Cafeneaua nu avea toaletă, ci o înţelegere cu agenţii de pariuri
din apropiere. Agenţia Ladbrokes deschidea abia peste trei ore, aşa
că Strike făcu un ocol printr-o străduţă laterală, unde, într-un
intrând întunecos, îşi uşură vezica umflată de cafeaua slabă băută
în decursul unei nopţi de muncă. Epuizat şi înfometat, pătrunse în
sfârşit, cu plăcerea pe care doar un bărbat care s-a silit să-şi
depăşească limitele fizice o poate resimţi, în aerul plin de mirosul
de ouă şi şuncă prăjită.
Doi bărbaţi cu geci de lână şi impermeabile tocmai eliberaseră o
masă. Strike îşi strecură corpul masiv în micul spaţiu şi se
prăbuşi, cu un mormăit de satisfacţie, pe scaunul tare de lemn şi
oţel. Aproape înainte să ceară, proprietarul italian aşeză în faţa lui
o cană albă şi înaltă cu ceai, însoţită de triunghiuri de pâine unsă
cu unt. În mai puţin de cinci minute, în faţa lui se găsea un mic
dejun englezesc complet, pe o farfurie mare şi ovală.
Strike nu se distingea prin nimic de bărbaţii solizi care-şi croiau
drum pentru a intra sau ieşi din cafenea. Era înalt şi negricios, cu
păr des, scurt şi cârlionţat, retras puţin faţă de fruntea înaltă şi
bombată de deasupra unui nas lat de boxer şi a sprâncenelor
groase şi ursuze. Maxilarul lui era înnegrit de barba nerasă, iar
umbre vineţii îi măreau ochii întunecaţi.
Mânca privind visător la
clădirea pieţei de vizavi. Cea mai apropiată intrare cu arcadă,
numărul doi, prindea contur pe măsură ce întunericul dispărea: o
faţă gravă de piatră, străveche şi bărboasă îl privea fix de deasupra
porţii. Existase oare vreodată un zeu al carcaselor?
Tocmai începuse să mănânce cârnaţii când sosi Dominic
Culpepper. Jurnalistul era aproape la fel de înalt ca Strike, dar
slab, cu un ten ca de băiat de cor. O asimetrie ciudată, ca şi cum
cineva ar fi dat feţei sale o turnură invers acelor de ceasornic, îl
împiedica să fie drăguţ ca o fetiţă.
— Sper să merite, spuse Culpepper. "
Viermele de matase – Robert Galbraith. PDF
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
Viermele de matase – Robert Galbraith. PDF