Camera groazei , Vînătorii de oameni , Somnul rațiunii- Jussi Adler Olsen .PDF

Camera groazei , Vînătorii de oameni , Somnul rațiunii- Jussi Adler Olsen  .PDF
Vizualizări:012-02-2021Post by User
Descarcă și citește cele mai căutate și vîndute cărți online gratis  Jussi Adler Olsen - Departamentul Q-Vol-1-3 (Camera groazei , Vînătorii de oameni , Somnul rațiunii-)


Camera groazei 
    Ea îşi trecu vârfurile degetelor pe pereţii netezi până când îi
dădu sângele şi lovi cu pumnii în ferestrele groase până în clipa în
care nu-şi mai simţi mâinile. De cel puţin zece ori orbecăise spre
uşa din oţel şi îşi înfipsese unghiile în crăpătură încercând să o
deschidă, însă aceasta nici măcar nu se clinti, iar marginea ei era
tăioasă.
     Într-un târziu, când unghiile începură să i se desprindă din
carne, căzu pe spate, pe podeaua rece ca gheaţa, cu respiraţia
întretăiată.
     Rămase aşa o vreme şi privi în întunericul ameţitor, cu ochii
larg deschişi şi cu inima bătându-i să-i sară din piept. Apoi ţipă.
Ţipă până când urechile începură să-i ţiuie, iar vocea-i cedă.
Atunci îşi lăsă capul pe spate şi simţi din nou aerul proaspăt
care venea din tavan. Poate că ar putea sări până acolo dacă îşi lua
avânt şi apoi să se agaţe de ceva. Poate atunci s-ar întâmpla ceva.
Da, erau şanse ca nenorociţii de afară să intre. Şi, dacă îşi va
îndrepta degetele în faţă ţintind spre ochii lor, poate că reuşea să-i
orbească. Şi avea o şansă de scăpare.
     O vreme îşi supse degetele însângerate, apoi se sprijini în palme
pe podea şi se ridică în picioare.
     Se uită la tavan, dar nu zări nimic. Poate că era prea sus ca să
reuşească să sară până la el. Poate că nu exista nimic de care să
se agaţe. Dar trebuia să încerce. Ce altceva îi rămânea de făcut?
Îşi scoase geaca şi şi-o puse cu grijă într-un colţ, ca să nu se
împiedice de ea. După aceea făcu un salt, întinse braţele în aer, cât
de sus putu, dar nu atinse nimic. Mai încercă de câteva ori înainte
de a se retrage lângă peretele îndepărtat şi de a zăbovi o vreme ca
să se adune. Apoi îşi luă elan şi, cu toată puterea, se avântă în sus
în întuneric cu mâinile căutând o speranţă. Când se prăbuşi, un
picior îi alunecă pe suprafaţa netedă şi ea căzu pe-o parte. Icni
tare când se lovi cu umărul de beton şi ţipă în clipa în care capul i
se ciocni de perete. Creierul i se zdruncină şi văzu stele verzi.
O vreme rămase nemişcată, nedorind altceva decât să plângă.
Dar nu o făcu. Dacă ar fi auzit-o gardienii, ar fi interpretat greşit
gestul. Ar putea crede că era pe punctul de a ceda. Dar nu, din
contră. Luă hotărârea să-şi poarte singură de grijă. Pentru ei, nu
reprezenta decât femeia din temniţă, dar ea era cea care impunea
cât departe se aflau pereţii despărţitori. Avea să se gândească la
lucruri care s-o apropie de lume şi să ţină nebunia la distanţă.
Nu-i vor înfrânge niciodată voinţa. Aşa hotărî ea în timp ce stătea
jos pe podea, cu umărul pulsându-i de durere şi ochiul tumefiat.
Într-o bună zi avea să iasă de acolo.


  Vînătorii de oameni 
     Încă o împușcătură răsună deasupra vârfurilor copacilor. Strigătele
gonacilor se auzeau mai clar. Un puls dureros îmi bubuia în timpane,
iar aerul umed îmi umfla plămânii atât de repede și de tare încât mă
dureau.
„Să alerg, să alerg, nu trebuie să cad. N-o să mă mai ridic dac-o să
cad. La dracu’, la dracu’! De ce nu-mi pot elibera mâinile? O, să alerg, să
alerg... Șșș... Nu trebuie să m-audă. M-au auzit? Asta a fost? Chiar așa
trebuie să mi se termine viața?”
Crengile mă plesneau peste față, lăsând în urma lor dâre de sânge,
care se amestecau apoi cu sudoarea. Strigătele oamenilor se auzeau
acum de peste tot. Simt cum mă cuprinde frica de moarte.
Alte împușcături. O săgeată șuieră prin aerul rece atât de aproape
încât transpirația curgea pe mine întinzându-se ca o compresă pe sub
haine.
„Într-un minut sau două mă vor prinde. De ce nu m-ascultă mâinile
de la spate? E chiar atât de rezistentă banda cu care sunt legat?”
Din copaci, mai multe păsări înspăimântate își iau brusc zborul
lovind aerul cu aripile. Umbrele care dansează în spatele lizierei dese
de molizi devin și mai evidente. Poate că sunt la numai o sută de metri.
Totul devine mai clar. Vocile. Pofta de sânge a vânătorilor.
Cum vor proceda? O singură împușcătură, o singură săgeată și totul
se va termina? Asta era? Nu, nu, de ce s-ar mulțumi cu atât? Nenorociții
nu sunt atât de miloși. Nu-i genul lor. Au puști și cuțite mânjite cu
sânge. Dovediseră deja cât de eficiente erau arbaletele lor.
„Unde să m-ascund? E oare vreun loc? Pot să mă-ntorc? Pot?”
Pipăii înainte și-napoi solul pădurii. Era dificil pentru că aveam
ochii aproape complet acoperiți cu bandă, iar picioarele se chinuiau și
se împleticeau.
„Acum o să simt pe pielea mea cum e să fii prins în capcană. N-o să
facă excepție pentru mine. Așa se distrează ei. E singurul mod în care
se poate sfârși totul”.
Inima îmi bătea atât de puternic încât mă durea.
Când se aventură pe aleea pietonală Strøget, se simțea ca și cum ar
fi fost pe muchie de cuțit. Cu fața pe jumătate acoperită cu un șal
murdar, verde, se strecură prin fața vitrinelor magazinelor intens
luminate și cercetă strada cu ochi prevăzători. Era vital să știe cum să-i
recunoască pe oameni fără să fie recunoscută. Să poată trăi în pace cu
demonii ei și să lase restul în seama celor care treceau grăbiți pe lângă
ea. Să lase restul nenorociților care voiau să-i facă rău, celor ale căror
priviri goale o evitau.
Kimmie își ridică privirea spre lămpile de pe stradă care aruncau o
lumină strălucitoare asupra Vesterbrogade. Își umflă nările. În curând
nopțile aveau să fie mai reci. Trebuia să-și pregătească bârlogul pentru
iarnă.

Somnul rațiunii
     Venise și a treia dimineață, iar mirosul de smoală și alge îi intrase deja în haine. Gheața sfărâmicioasă de sub scândurile debarcaderului se izbea greoi de stâlpi și îi trezea amintiri despre zile când totul era încă bine. Se ridică de pe patul improvizat din resturi de hârtie și se trase în față atât cât să poată vedea chipul fratelui său mai mic. Chiar și în somn, el părea zgribulit și chinuit. În curând avea să se trezească și să se uite nedumerit în jur. Apoi avea să simtă curelele strânse din piele de la încheieturi și din jurul corpului și avea să audă zornăitul lanțului care îl ținea legat. Prin despicăturile scândurilor date cu smoală avea să vadă cum lumina zilei și zăpada se luptă pentru a pătrunde până la ei. Și apoi avea să înceapă să se roage. De nenumărate ori văzuse sclipind disperarea în ochii fratelui său. Pe jumătate sufocat de banda adezivă lipită pe gură, ceruse mereu mila lui Iehova. Dar știau amândoi că Iehova nici nu-i băga în seamă, căci băuseră din sângele lui. Din sângele pe care paznicul îl picurase în paharele lor cu apă, apoi îi obligase să bea din ele. Abia după aceea le spusese ce băuseră: apă cu sânge interzis. Acum erau blestemați pe vecie, iar rușinea ardea în ei chiar mai tare decât setea. Ce va face cu noi? Ce crezi? îl întrebase privirea speriată a fratelui său. Dar de unde să știe el răspunsul? Instinctiv, simțea că în curând totul avea să se termine. Se lăsă înapoi pe spate și cercetă încă odată cu privirea întreaga încăpere în lumina slabă. Hoinări cu privirea de la căpriorii acoperișului la numeroasele pânze de păianjen, încercă să rețină toate colțurile, canturile și proeminențele, vâslele șubrede și cârma care se aflau în spatele contravântuirilor, plasa de pescar putrezită, care își adusese la mal ultima recoltă, în urmă cu multă vreme. Apoi, privirea îi căzu pe sticla de lângă el. O rază de soare alunecase pe geamul albăstriu și îl făcuse să sclipească. Sticla era foarte aproape și, cu toate astea, era foarte greu să ajungă la ea. Era fixată între scândurile dure din care era construită pardoseala.701 Băgă degetele între scânduri și încercă să ajungă la gâtul sticlei. Mâinile îi erau țepene din cauza frigului. Dacă reușea să desprindă sticla, avea să o spargă și, folosind cioburile, să taie legăturile din piele de la încheieturile lor. De îndată ce acestea cedau, putea să deschidă cu mâinile lui amorțite încuietoarea de la spate, să smulgă banda adezivă de pe gură și să-și dea jos curelele de pe corp și de la picioare. De îndată ce lanțul care era legat de curelele din piele nu-l mai ținea prizonier, avea să se grăbească să-și elibereze fratele mai mic. Îl va trage în brațele sale și îl va ține până când corpurile lor vor înceta să tremure. Apoi, își va aduna toată forța pentru a măcina cu un ciob lemnul din jurul ușii. Va încerca să scobească scândurile pe care erau montate balamalele, iar dacă se va întâmpla lucrul cel mai teribil și mașina se va întoarce înainte ca el să termine, atunci îl va aștepta pe bărbat. Îl va pândi din spatele ușii, ținând în mână gâtul sticlei sparte. Da, asta avea să facă. Se aplecă, își împleti mâinile înghețate la spate și își ceru iertare pentru gândurile murdare. Apoi continuă să scurme, pentru a elibera sticla. Zgârie și scurmă până reuși să o slăbească într-atât încât să-i apuce gâtul. Își ascuți auzul. Era cumva zgomotul unui motor? Da, cu siguranță. Suna ca motorul puternic al unei mașini mari. Dar oare mașina se apropia sau doar trecea prin apropiere? Mârâitul se intensifică, iar el începu să tragă de sticlă cu atâta disperare, încât îi trosneau degetele. Apoi, zgomotul se atenuă. Erau mori de vânt care foșneau și se hurducăiau acolo, afară? Respirația caldă forma aburi în dreptul chipului său. De fapt, deocamdată nu se temea. Gândul la Iehova și la mila dăruită de acesta îi dădea putere. Strânse din dinți și continuă. Când în sfârșit reuși să desprindă sticla, aceasta se izbi atât de zdravăn de scânduri, încât fratele își ridică brusc capul și se uită speriat în jur. Izbi de mal multe ori sticla de scândurile podelei, dar, cu mâinile la spate, nu își putea lua destul avânt, iar când degetele sale nu mai reușiră să o țină, dădu drumul sticlei, își întoarse cât putu de mult capul la spate și se uită la ea cu o privire goală. Se uită cum praful curgea din grinzile acoperișului. 
Прочитать

Camera groazei , Vînătorii de oameni , Somnul rațiunii- Jussi Adler Olsen .PDF

Recomandat pentru o lectură plăcută:

Recenzii și comentarii!
Comentează
Introduceți codul de pe imagine:*
reload, if the code cannot be seen