... La acest gând, i se păru că inima i se strânge în piept. Nate. Pentru el făcea toate astea, dar uneori îi era atât dor de el, încât se simţea ca şi când ar fi înghiţit sticlă pisată. Fără el era cu adevărat singură pe lume. Nu mai avea pe nimeni altcineva. Nimeni în lume căruia să-i pese dacă trăia sau murea. Alteori, oroarea acestui gând ameninţa să o copleşească şi să o arunce într-un întuneric infinit din care n-avea să se mai întoarcă vreodată. Dacă nimănui din lumea întreagă nu-i pasă de tine, oare chiar exişti? Zgomotul încuietorii îi curmă brusc firul gândurilor. Uşa se deschise; Miranda stătea în prag. — E timpul să veniţi cu mine acum, spuse ea. Doamna Black şi doamna Dark aşteaptă. Tessa se uită urât la ea. Nu-şi putea da seama câţi ani avea Miranda. Nouăsprezece? Douăzeci şi cinci? Avea ceva fără vârstă pe chipul acela rotund şi neted. Părul ei era cenuşiu ca apa murdară...