Top cărți: Psihologie!
Winston Churchill- Al Doilea Război Mondial, vol. 1 .PDF
I Love Books

☝👀Winston Churchill- Al Doilea Război Mondial, vol. 1 .PDF📚

Winston Churchill- Al Doilea Război Mondial, vol. 1 .PDF Încununate cu Premiul Nobel pentru literatură pe 1953, memoriile lui Winston S. Churchill – revelatorii pentru înţelegerea maşinaţiunilor politice care au condus la victoria aliaţilor în cel de al II-lea război mondial – apar pentru prima dată în limba română, sub copyright. Tipărită în limbile de circulaţie în milioane de exemplare, lucrarea constituie una dintre cele mai citite cărţi contemporane. Sânge care nu s-a șters niciodată Avionul nostru, un Boeing 747, zboară spre Vest, îndepărtându-se de California, deasupra căreia s-a coborât deja întunericul, gonind peste Pacific spre soare, spre ochiul incandescent al lui Dumnezeu; dar trei ore mai târziu față de fusul orar al Coastei de Vest, amurgul se lasă ușor, într-o succesiune de valuri liliachii. Nuanțele de acvamarin devin turcoaz; din turcoaz, albastru; albastrul, violet și...

Orașul Inteligent
I Love Books

☝👀Orașul Inteligent📚

Cuprinsă de forfota schimbărilor tranzitorii, lumea financiar-materialistă se transformă cu pași rapizi. Europa avea să cedeze locul său incontestabil, până atunci, de călăuză și mentor, unei națiuni mai tinere, dar mult mai viguroase, la Bretton-Woods. La remarcabila vârstă de 500 ani, Europa încă își etala cuceririle și accesoriile unor state în curs de dezvoltare din Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu, state care nu vor întârzia nici ele să o refuze pe bătrâna frivolă. Pentru a evita un al „n-lea” război fratricid, Europa se readuna într-un soi de grupare meschină și zgârcită făcută în spirit de castă. Momentelor de glorie trecută li se mai adaugă câteva decenii de respiro și revigorare. Dar secolul XXI aduce din nou la cârma lumii pe cei care au introdus în lume banii ca un fel de răzbunare la ceea ce noi europenii le-am dat „perfecțiune, rațiune și individualism”. Criza de...

Dans în arenă de Jojo Moyes
I Love Books

☝👀Dans în arenă de Jojo Moyes📚

Dans în arenă de Jojo Moyes este bestsellerul săptămânii cărţilor online gratis .PDF Apărută la Editura Litera în colecția „Blue Moon”, cartea spune povestea lui Sarah, o tânără al cărei secret va schimba pentru totdeauna viețile celor apropiați. Când Sarah primește de la bunicul ei un cal superb pe nume Boo – în speranța că îi va călca pe urme și se va înscrie la o celebră școală de călărie din Franța, departe de cartierul lor sărăcăcios în Londra – ea începe să se antreneze în secret în parcuri și pe aleile orașului. Dar bunicul se îmbolnăvește, iar Sarah trebuie să strecoare orele de călărie printre îndatoririle de la școală și vizitele la spital. Citește și: Dosar de autor: Jojo Moyes, autoarea romanului „Înainte să te cunosc”, bestseller internațional disponibil pe Litera.ro Natasha, o tânără avocată, se resimte după o căsătorie ratată: i se pune la îndoială discernământul...

Anna Harrington- Cuceritorul cucerit carte .PDF
I Love Books

☝👀Anna Harrington- Cuceritorul cucerit carte .PDF📚

Descarcă top cele mai vîndute cărţi online gratis Anna Harrington- Cuceritorul cucerit carte .PDF Jocuri de noroc, scandaluri, seducție, nimic nu-i era străin lui Stephen Crenshaw, marchizul de Dunwich. Dar patru ani în armată și pierderea celui mai bun prieten al său l-au schimbat iremediabil. Acum, vrea să recupereze tot ce a pierdut… inclusiv pe Lady Faith Westover, femeia căreia i-a frânt inima. Oare chiar a devenit domnul respectabil care se pretinde a fi și o va putea recuceri pe Faith? Stephen Crenshaw, marchiz de Dunwich, și-a propus să devină unul dintre cei mai cunoscuți crai din lumea bună. Jocurile de noroc, băutura, scandalurile, seducția… nimic nu părea în afara limitelor pentru tânărul lord, în goana lui nebună de a preface exact opusul dorințelor impuse de respectabila lui familie. Dar patru ani în armată și pierderea celui mai bun prieten l-au schimbat iremediabil....

Roata Timpului • 2 • În căutarea cornului carte .PDF
I Love Books

☝👀Roata Timpului • 2 • În căutarea cornului carte .PDF📚

În acest roman se „ţes” destinele celor trei băieţi din Ţinutul celor Două Râuri, precum şi ale viitoarelor surori aes sedai, Egwene şi Nynaeve. De asemenea, apar prieteni vechi şi duşmani noi, plus un alt rătăcit care a reuşit să evadeze din Shayol Ghul. Romanul se încheie cu o bătălie de legendă, aceasta fiind şi un fel de „marcă” a cărţilor din seria Roata Timpului....

Roata Timpului • 4 • Umbra se întinde .PDF
I Love Books

☝👀Roata Timpului • 4 • Umbra se întinde .PDF📚

Stânca din Tear a căzut, conform Profeţiilor, ceea ce înseamnă că Rand al’Thor este Dragonul Renăscut. Acesta este însă doar începutul, pentru că trebuie să confirme şi în faţa aielilor care-l aşteaptă pe Cel Care Vine cu Zorile sau Car’a’carn – Conducătorul conducătorilor. Rand caută să scape din strânsoarea Turnului Alb, implicit din „laţul” pe care Moiraine pare a-l ţine cu mână fermă. Cele trei „surori” – Elayne, Nynaeve şi Egwene – sunt obligate să se despartă: Egwene pentru a învăţa vestirea în vise, iar celelalte două pentru o misiune în afara Tearului. Dacă în cartea a treia, Dragonul renăscut, Robert Jordan s-a concentrat pe Rand al’Thor, în devenirea sa ca lider, începând cu volumul de faţă, Jordan se concentrează pe ceilalţi doi ta’veren pentru a face şi din Perrin un lider şi pentru a-l pregăti pe Mat să devină, de asemenea, un lider. Aşadar, Umbra se întinde poate fi...

Iartă-mă că te-am iubit - Ela E.H. carte .PDF
I Love Books

☝👀Iartă-mă că te-am iubit - Ela E.H. carte .PDF📚

Iartă-mă că te-am iubit - Ela E.H. top cele mai noi cărți online gratis .PDF Ai iubit vreodată un om nepotrivit, iar dragostea ta s-a transformat în regret, pictând pe pânza scurtă a vieții tale cea mai mare greșeală? Romanul prezintă o poveste de dragoste cu aspecte psihologice ale abandonului, dependenței de oameni, fricii de singurătate. Un roman atipic care te poate ajuta să înțelegi unde și de ce ai greșit în relațiile cu oamenii pe care cândva i-ai iubit ca pe niște zei. Un roman de dragoste, de suferință, un roman al realității crunte. Fragment din romanul "Iartă-mă că te-am iubit" de Ela E.H.: "Nu întotdeauna ne găsim acolo unde ne-am pierdut. De multe ori, crezând că nu mai existăm precum cândva, avem tendința să... Există soartă. Există și destin, Ce uneori apare așa, ca un meschin. Există bine și lotuși undeva și chin. Există dragoste, ce pare un rubin, Dar se transformă...

Joe Navarro- Secretele Comunicarii Nonver
I Love Books

☝👀Joe Navarro- Secretele Comunicarii Nonver📚

Descarcă și citește online gratis Joe Navarro- Secretele Comunicarii Nonver .PDF și recenzie este mai jos Comportamentul uman este de două tipuri: verbal și nonverbal. Toți am fost învățați să-l identificăm pe cel verbal. Pe celălalt, însă, mai puțin. Acesta este motivul fundamental al apariției acestei cărți. Secretele comunicării nonverbale , scrisă de Joe Navarro împreună cu dr. Marvin Karlins, apărută la editura Meteor Press, este tipul de carte care efectiv ajută la descifrarea comportamentelor celor din jur. Te face mai atent la gesturile celor de lângă tine și te ajută să le înțelegi intențiile mai ușor. Consider clișeice cărțile de genul acesta, din cauza faptului că aproape toate repetă cam același lucru și niciuna nu oferă un răspuns concret la întrebările cititorului. Am răsfoit-o la început fără să-mi treacă prin minte s-o citesc. A fost o surpriză când am găsit fragmente...

Victor Hugo- MIZERABILII carte .PDF
I Love Books

☝👀Victor Hugo- MIZERABILII carte .PDF📚

Victor Hugo- MIZERABILII Titlu original ,,Les Misérables,, Mizerabilii (în franceză Les Misérables) este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială, denunțând, printre alte, puritanismul ipocrit al societății secolului al XIX-lea. Bătălia de la Waterloo și înfrangerea lui Napoleon, Parisul cuprins de frămîntari sociale, baricadele revoluționarilor, ocnele răsunînd de vaietele condamnaților, personaje care fac istorie – Fantine, Cosette, Jean Valjean, Gavroche –, într-un roman în care se împletesc dragostea și ura, setea de răzbunare și iertarea, tragismul și violenta, istoria și legenda. De la nefericita recidivă a ocnasului Jean Valjean la răscumpararea greșelilor acestuia, de la copilăria îngrozitoare a...

1 ... 145 146 147 148 149 150 151 152 153 ... 320

Msbook.Pro